„Un buget pe măsura ambițiilor noastre” - speech given at the conference "Shaping our Future" (8.1.2018) - Main contents
Cadrul financiar multianual (CFM) pentru următorul deceniu este, așadar, doar o parte din setul de instrumente de care dispune UE pentru a modela viitorul. Dar este o parte importantă. La fel ca în cazul comunicării și al normelor, resursele financiare ne permit să stabilim direcția pe care să o ia Europa în următorul deceniu ani pe baza solidarității dintre cele 27 de state membre ale Uniunii Europene.
Însă, mai întâi, trebuie să găsim răspunsuri la două serii de întrebări esențiale: de fond și de formă. Aș dori să vă prezint astăzi circa zece poziții provizorii care sunt discutate în prezent în cadrul Comisiei UE și să vă invit să ne spuneți ce părere aveți despre ele. Toate sunt provizorii și dacă aveți argumente sau idei mai bune, dorim din tot sufletul să le aflăm și suntem gata să le integrăm în propunerea Comisiei, care este programată pentru luna mai a acestui an.
Avem două deficite financiare: unul pe partea de venituri și altul pe partea de cheltuieli a bugetului. Deficitul de pe partea de venituri se datorează faptului că, din păcate, Regatul Unit va ieși din Uniunea Europeană. Întrucât pierdem un contribuitor net, aceasta înseamnă că, după o perioadă de tranziție, care este în curs de negociere de către Michel Barnier, negociatorul nostru șef, ne vom confrunta cu un deficit financiar structural estimat la 1213 miliarde EUR pe an. În plus, ne confruntăm cu un deficit în ceea ce privește cheltuielile, deoarece trebuie să ne asumăm din ce în ce mai multe sarcini noi care nu puteau fi prevăzute integral în anii 2011, 2012 și 2013, dar care fie sunt abordate mai bine la nivel european, fie pot fi soluționate cu succes numai la nivel european: combaterea terorismului, securitatea internă și externă, controlul frontierelor, investițiile în apărare și în cercetarea din acest domeniu în interesul contribuabililor și cetățenilor noștri, precum și proiecte de cercetare majore pentru creșterea competitivității noastre în era digitală. Toate acestea trebuie să fie finanțate.
(Eliminarea celor două deficite: economii și fonduri noi)
Acum, haideți să vedem cum putem elimina aceste două deficite. Pozițiile noastre pe această temă sunt încă provizorii, dar aș dori să vi le prezint astăzi, ca să știți în ce direcție am dori să ne îndreptăm.
Deficitul produs de Brexit poate fi acoperit printr-o abordare de tip 50:50. Aceasta înseamnă că 50 de procente ar trebui să fie acoperite prin economii în structura bugetară existentă, și anume reducerea programelor existente, iar alte 50 de procente ar trebui acoperite prin „fonduri noi”.
În cazul sarcinilor noi care se adaugă la ceea ce am făcut în trecut, aș propune un raport de 20:80, și anume 20 % din economii și 80 % fonduri noi.
Consider că acest raport este justificat deoarece îndeplinim aceste sarcini în interesul statelor membre și le ajutăm astfel să economisească bani, cum este cazul cercetării în domeniul apărării. Știu că pentru unii dintre dumneavoastră o pondere a fondurilor noi de 80 sau 50 la sută poate părea mult, în timp ce pentru alții nu va fi suficientă.
Pentru a ajunge la un acord cu privire la cadrul financiar multianual, avem nevoie de unanimitate. Avem nevoie de acordul a 27 de guverne - 27 de miniștri ai afacerilor europene și 27 de miniștri de finanțe - iar pentru decizia privind resursele proprii, avem nevoie și de acordul parlamentelor naționale. Toți aceștia vor trebui să își dea acordul. De aceea, fac apel la dumneavoastră, precum și la toate guvernele și parlamentele, să dați dovadă de flexibilitate. Dacă nu există spațiu de manevră, nu vom ajunge la niciun compromis și nu va exista niciun cadru financiar multianual. Dar dacă reușim să obținem acest acord, ar fi un semn excelent de bună guvernanță, mai ales dacă se va întâmpla în momentul retragerii Regatului Unit din UE. De asemenea, prietenii noștri din Asia și Statele Unite, precum și domnii Erdogan, Putin sau Trump ar putea avea surpriza să constate că suntem capabili să acționăm, fiind totodată democratici și luând deciziile în unanimitate. Dacă rămânem flexibili, va fi loc de compromis.
De asemenea, credem că noile sarcini nu ar trebui finanțate prin îndatorare. Ca principiu director de la crearea sa, UE nu are voie să aibă datorii. Nu avem datorii și nu ar trebui să avem datorii nici în viitor. Întrebați oamenii din Berlin, Stuttgart, Viena, Paris sau Roma, cât este datoria lor publică? A noastră este zero.
Dacă dorim să eliminăm cele două deficite, va trebui să facem reduceri undeva. Din acest motiv, am efectuat o „analiză a cheltuielilor” în cursul căreia am examinat eficiența fiecărui program actual. Trebuie să facem reduceri în majoritatea programelor, fără a prejudicia totuși politicile existente. Ce înseamnă acest lucru pentru politica agricolă comună (PAC) și politica de coeziune? Acestea rămân importante în următorul CFM, cu o cotă de aproximativ 30 % din buget. În prezent, ele au o cotă de peste 35 %.
Există două programe în care am dori să nu facem reduceri, deoarece sunt strâns legate de tineret și de viitorul nostru. Primul este programul Erasmus+ pentru tânăra generație. Dorim ca mai mulți tineri, indiferent dacă sunt studenți, cadre universitare sau angajați, să călătorească în toată Europa și să poată cunoaște cultura, limbile și piețele muncii din țările noastre. Prin urmare, pentru Erasmus+ avem nevoie de mai multe fonduri, nu de mai puține. Același lucru este valabil și pentru programul nostru de cercetare „Orizont post-2020”.
Aș dori, de asemenea, să propun o nouă rubrică în bugetul UE pentru acest scop: „Viitor, inovare și tineret”. Dacă vă uitați la structurile bugetare naționale ale statelor membre, rubricile utilizate sunt ușor de înțeles. Ele se numesc cultură, infrastructură, protecție socială, mediu, apărare. Cele 5 rubrici ale bugetului nostru se numesc 1a, 1b, 2, 3, 4 și 5 și foarte puțină lume știe de fapt ce reprezintă acestea. Sunt convins că trebuie să facem astfel încât întregul buget să fie mai ușor de înțeles pentru un public mai larg. Rubricile ar trebui să indice clar politicile și obiectivele. Prin urmare, „Viitor, inovare și tineret” ar putea include programele Erasmus+ și Orizont, Corpul european de solidaritate și toate celelalte proiecte legate de tineret și de inovare.
(Valoarea adăugată din bugetul UE)
„De asemenea, suntem hotărâți să includem în viitorul nostru cadru financiar numai programe sau proiecte cu o valoare adăugată europeană clară. Nu se va cheltui niciun euro dacă nu sunt respectate criteriile relevante.”
Acesta este un aspect esențial pentru mine. Cred în subsidiaritate, și, în opinia mea, Uniunea Europeană trebuie să aducă o valoare adăugată europeană clară. Definiția mai precisă a acestui termen din punct de vedere politic și juridic va trebui să o discutăm în următoarele săptămâni. Există exemple în care valoarea adăugată europeană este mai evidentă decât în alte cazuri. Exemplul numărul unu: electrificarea unei căi ferate transfrontaliere de la Marea Neagră, de-a lungul Dunării. Este un caz clar de valoare adăugată europeană, deoarece asigură mobilitatea și infrastructura transfrontalieră. Exemplul numărul doi: pentru a desfășura activități de cercetare și a fi competitive față de alte regiuni ale lumii, comunitățile noastre de cercetători au nevoie poate de 3 supercalculatoare în Uniunea Europeană, care să fie printre primele 10 din lume, și nu de 27 de calculatoare diferite. Acesta este un alt caz clar de valoare adăugată europeană.
(Valoarea adăugată a acțiunii Uniunii Europene în domeniul coeziunii: diferența dintre PIB-ul pe cap de locuitor)
Cu exemplul numărul trei vreau să vă provoc: ce părere aveți de finanțarea unei căi ferate în Bulgaria, care leagă Sofia de zona rurală? Creează aceasta valoare adăugată pentru Uniunea Europeană? Sau numai pentru Bulgaria?
În opinia noastră, ar trebui să ne uităm la PIB-ul pe cap de locuitor. PIB-ul mediu pe cap de locuitor la nivel mondial este de 16 000 EUR pe an. În Uniunea Europeană, PIB-ul este de 25 000 EUR pe cap de locuitor. În Luxemburg este de 103 000 EUR. În Irlanda, 62 000, în Suedia, 52 000, în Germania, 42 000, în Franța, 38 000, iar în Bulgaria, 7 000. În Uniunea Europeană avem, așadar, un minim de 7 000 și un maxim de 103 000. Aceste diferențe între PIB-ul pe cap de locuitor divizează familia noastră europeană. Prin urmare, trebuie să le reducem, însă nu prin reducerea nivelului din Luxemburg, ci prin creșterea nivelului din Bulgaria.
Rezultatele pozitive ale politicii de coeziune sunt demonstrate cel mai bine de noile state membre. Dezvoltarea lor economică este impresionantă, iar unele dintre ele s-au apropiat de media UE. Nu știu dacă în 2050 vom avea în continuare nevoie de politica de coeziune, dar cu siguranță aceasta este necesară în următorii zece ani, dacă dorim să rămânem competitivi și să facem o alegere judicioasă.
De ce? Permiteți-mi să dau un alt exemplu: orașul Görlitz de la granița dintre Germania și Polonia. Pentru mine, Görlitz este orașul european prin definiție. A fost boemian sub Carol al IV-lea și sub Casa de Luxemburg, apoi german și apoi a fost împărțit în două: o jumătate poloneză și una germană. După reunificarea Germaniei, timp de peste 14 ani a beneficiat de un sprijin substanțial din partea Vestului, care i-a asigurat o dezvoltare înfloritoare din 1990 până în 2004. Partea estică a orașului, care se află în Polonia, a primit finanțare prin politica de coeziune a UE numai după ce Polonia a aderat la Uniune. De atunci, situația s-a îmbunătățit semnificativ, dar fondurile de coeziune sunt în continuare necesare pentru câțiva ani pentru a garanta că ceea ce s-a început, dar nu s-a finalizat nu va fi distrus sau deteriorat. Görlitz demonstrează că politica de coeziune produce rezultate pozitive și că este nevoie de timp pentru ca acestea să fie simțite.
(Bugetele sunt întotdeauna transferuri financiare)
Doamnelor și domnilor, cred că țări precum Bulgaria ar trebui să beneficieze în continuare de transferuri financiare inteligente. În Germania, termenul „uniune a transferurilor” este perceput mai degrabă negativ. Eu sunt în favoarea transferurilor inteligente. Orice buget de la nivel local, regional și național se bazează în mare parte pe transferuri dintr-o parte în alta. Voi face tot posibilul pentru ca noțiunea de contribuitor net să nu rămână în prim-planul discuțiilor noastre. Știți cine este cel mai mare contribuitor net? Nu este Germania, ci Luxemburgul, dacă ne bazăm pe statisticile pe cap de locuitor. Cetățenii germani cred că ei au cea mai mare contribuție netă, dar nu este așa. Din punctul de vedere al PIB-ului pe cap de locuitor, Luxemburgul este pe primul loc, urmat de Belgia și Danemarca pe locurile doi și trei. În plus, veți constata că cel puțin 70 % din fondurile de coeziune cheltuite pentru noile state membre se întorc în economia germană prin comenzi pentru toate sectoarele industriei germane.
Ar trebui să clarificăm faptul că ideea populistă ieftină conform căreia lumea este împărțită în contribuitori neți și beneficiari neți nu este valabilă dacă ne gândim la tot ce se obține în schimb. În Europa, beneficiem cu toții de aceleași standarde pe piața noastră internă, precum și pe piețele din Elveția, Norvegia și țările asociate din Balcanii de Vest. De aceea, propun să stabilim o definiție inteligentă a ce anume constituie un beneficiar.
(Finanțarea sarcinilor noi nu trebuie să fie în detrimentul sarcinilor vechi)
Avem apoi chestiunea cheltuielilor tradiționale și a celor noi.
Dacă ar fi să finanțăm măsurile privind migrația prin reducerea politicii de coeziune, am diviza și mai mult familia europeană, care este marcată deja de mult prea multe diviziuni...
Trebuie să fim mai deștepți decât atât. Putem face reduceri rezonabile, poate de 5-10 %, dar avem nevoie și de fonduri noi pentru a aborda migrația, gestionarea frontierelor și politica de dezvoltare.
Europa este în continuare atractivă și spun asta fără a fi arogant. În ceea ce privește nivelul de trai, democrația, drepturile omului, rămânem atractivi, în special în comparație cu vecinătatea noastră destul de instabilă. Grecia, Bulgaria, Italia și Spania au un grad ridicat de instabilitate în vecinătatea lor imediată. Prin urmare, zona mediteraneeană și Orientul Mijlociu reprezintă o responsabilitate comună, destinul nostru comun. Trebuie să lucrăm împreună în acest domeniu, așa ar fi inteligent de făcut.
Nu avem nevoie de 2 % din PIB-ul european, ci numai de puțin mai mult de 1 %. Avem nevoie de 1,1x %, aș spune.
Cu alte cuvinte, puțin mai mult de 1,1 %. Ajutați-mă să susțin această idee, sprijiniți-mă în dialogul cu parlamentele din țările dumneavoastră! Din 100 EUR de pe fluturașul dumneavoastră de salariu, în medie 50 EUR merg la autoritatea fiscală. Din cei 50 EUR luați de la contribuabilii europeni, doar 1 euro merge la bugetul Uniunii Europene. Restul rămâne în statele membre, la nivel național, regional și local. Când se vorbește despre „Europa la regim”, un concept susținut de prietenii mei bavarezi, ar trebui să vă amintiți că bugetul UE reprezintă doar 1 euro din 50. Cu mai puțin de atât nu se poate face mare lucru.
De aceea, nu propun 2 % din PIB-ul UE, ci numai 1,1x %. Pentru asta lupt și am vizitat multe capitale ca să susțin această idee, iar acum fac tot ce pot ca să conving pe toată lumea, voi face acest lucru și în luna mai, când vom prezenta propunerea oficială.
(O linie bugetară pentru zona euro în bugetul UE)
S-a vorbit despre ideea unui buget pentru zona euro, idee care datează din 2011. În momentul respectiv era poate o idee potrivită, însă acum este depășită. În 2011, din zona euro făceau parte 17 state din cele 28 de state membre ale UE. În prezent, este vorba de 19 state din cele, în curând, 27 de state membre. Prietenii noștri bulgari și nu numai ei se gândesc serios să adere la zona euro. Acum, după ce Regatul Unit ne va părăsi, cele 19 țări existente din zona euro vor reprezenta 85 % din PIB-ul UE. Ar trebui să excludem celelalte 15 %? Nu, nu cred. Includerea unei linii bugetare pentru zona euro în bugetul comun este, așadar, în regulă, însă nu avem nevoie de un buget separat pentru aceasta.
(Resursele proprii propuse de Mario Monti și propunerea Oettinger de taxare a plasticului?)
Grupul la nivel înalt condus de Mario Monti a analizat posibile resurse proprii noi. În prezent, ne gândim la ce am putea include în propunere. Din grupul la nivel înalt au făcut parte 3 reprezentanți ai Parlamentului, 3 reprezentanți ai Comisiei și 3 reprezentanți ai Consiliului, care au decis în unanimitate. Prin urmare, fac apel la statele membre să nu arhiveze pur și simplu raportul sau să-l arunce imediat la coș. Acest raport a fost convenit în unanimitate. Printre ideile pe care le avem în vedere aș putea menționa că protecția climei constituie o misiune europeană, deoarece avem obiective clare la nivelul UE de reducere a emisiilor de CO2. La Paris am avut o poziție unică. Schema UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) este o politică europeană. Singura parte neeuropeană este faptul că veniturile provenite din ETS merg la bugetele naționale. Cred că ar fi mai logic ca veniturile obținute ca urmare a politicii noastre de protecție a climei, a ceea ce s-a convenit la Paris și la Marrakech și a funcționării ETS să meargă, de fapt, la bugetul european.
Un alt exemplu ar fi politica de mediu importantă care va viza deșeurile de plastic. Avem prea multe ambalaje și deșeuri de plastic, care ne poluează mările și oceanele. La începutul anului, China și-a închis piața, deoarece nu mai are nevoie de acestea ca materie primă. În trecut, ei ne transformau deșeurile de plastic și de materiale sintetice în jucării.
Se ridică, așadar, întrebarea: nu ar trebui oare să impozităm producția de materiale plastice și sintetice?
Acesta ar fi un instrument care ar putea contribui la orientarea politicilor statelor membre. Unele state procedează deja în acest fel, dar nu toate, astfel încât riscăm să avem o piață fragmentată. Dar pe piața internă a mărfurilor, importurilor și exporturilor din Europa trebuie să avem o abordare comună. Astfel, aceasta ar putea fi o opțiune pentru obținerea unor noi venituri pentru UE.
(CFM trebuie să fie de 5 ani sau de 7 ani?)
Trebuie apoi să hotărâm cât timp ar trebui să fie valabil cadrul financiar, 5 ani sau 7 ani? Am studiat toate opțiunile: ar trebui oare să îl prelungim cu 2 ani, din cauza ieșirii Regatului Unit și a cheltuielilor mai mari? Consiliul dorește o durată de 7 ani, iar Parlamentul o durată de 5 ani, pentru a alinia ciclul financiar la cel democratic, deoarece, la urma urmei, Parlamentul și Comisia au mandate de 5 ani. Dacă actuala Comisie Juncker face o propunere care trebuie să fie tratată de către următoarea Comisie și dacă Parlamentul actual adoptă un buget pe care viitorul Parlament va trebui să îl accepte, procedura nu mai este foarte democratică. Propun, așadar, să avem un ultim cadru de 7 ani, urmat apoi de cadre financiare cu o durată de 5 ani, aliniate la ciclul democratic al mandatelor Parlamentului și Comisiei. Prin urmare, un cadru de 7 ani de această dată ar servi drept punte către adoptarea ulterioară a unui un sistem mai democratic, cu o perioadă de 5 ani.
Câteva cuvinte despre corecțiile financiare. Dacă punem capăt corecției în favoarea Regatului Unit, care este mama tuturor corecțiilor, atunci ar trebui să permitem și dispariția copiilor săi. Să eliminăm toate corecțiile! Acest lucru ar reduce birocrația, iar noi vom propune cu siguranță să nu mai existe corecții în noul CFM.
Referitor la ceea ce dl Arthuis numește „galaxia”, adică finanțele UE din afara cadrului financiar multianual și a bugetului UE, suveranitatea bugetară este o responsabilitate foarte importantă pentru Parlamentul European. Și cred, de asemenea, că este legitim să ne întrebăm care dintre instrumentele financiare aflate în prezent în afara bugetului UE ar trebui să fie integrate în buget. Fondul european de dezvoltare este un exemplu marcant în acest sens.
Discutând despre reducerile financiare, ar trebui să ne uităm și la actuala rubrică bugetară 5: personal și administrație. Nu puteți evita această discuție sub nicio formă, însă, în calitate de comisar pentru buget și personal, vă solicit următoarele: în ultimii 5 ani, am redus personalul Comisiei cu 5 %. Există însă o limită a ceea ce este fezabil, ce poate fi făcut. Vă rog, așadar, să faceți astfel încât Comisia să poată acționa în continuare, să dispună de personal suficient. Atunci când numărul de state membre va scădea, s-ar putea să fie nevoie să reducem numărul de angajați, dar lăsați-ne să lucrăm în următorii ani bazându-ne pe un personal stabil și numai după aceea, când vom ști încotro ne îndreptăm, să facem reduceri adecvate și rezonabile ale personalului Comisiei pe motiv că Regatul Unit nu va mai fi membru al UE.
(Calendarul după propunerea noastră)
O ultimă chestiune. Care ar trebui să fie calendarul de adoptare a propunerii noastre? Haideți să privim înapoi în timp. În iunie 2011, președintele Comisiei și-a prezentat propunerea, dar după aceea nu s-a întâmplat mare lucru. Când am deținut funcția de prim-ministru al landului german Baden-Württemberg, am fost responsabil și cu bugetul. Bugetul pentru anul următor îl prezentam în luna septembrie. În UE, îl prezentăm de obicei la sfârșitul lunii decembrie. Ei bine, ne poate explica cineva de ce cadrul bugetar pentru următorul deceniu ar trebui să fie prezentat atât de devreme? Acest lucru are sens numai dacă nu va fi pus la sertar și discutat cum trebuie abia mult mai târziu. Partenerii noștri au nevoie de securitate juridică și financiară. Acest lucru este clar pentru toate programele de cheltuieli, în special pentru programul Orizont post-2020, PAC și politica de coeziune. Părțile interesate doresc să știe la ce să se aștepte, cât mai curând posibil, și cât de mari vor fi reducerile. Dar propunerea Comisiei Barroso a fost adoptată abia în decembrie 2013. De ce? Voi fi sincer cu dumneavoastră: deoarece nu a fost o prioritate pentru Consiliu, pentru că se apropiau alegerile din Germania; lucrurile au început să se miște abia ulterior. Aceasta ne arată cât de în serios par să ia oamenii bugetul european. Prin urmare, cu toată modestia, aș dori să întreb guvernele când au intenția să adopte bugetul european. Vor fi gata să îl discute începând din mai 2018?
Ne aflăm la al șaselea CFM. Primul a început în 1998. Nu am mai avut negocieri bugetare întrerupte de alegeri europene, cu o singură excepție: în 1999, privind bugetul pentru 20002006, însă, la momentul respectiv, Parlamentul European nu avea un rol decisiv în ceea ce privește bugetul UE. Spre deosebire de astăzi. Prin urmare, există două posibilități. Prima ar fi să prezentăm cadrul și să vedem ce se întâmplă. Vom avea apoi, foarte probabil, o campanie electorală în care principalii candidați vor promite, unul, „un paradis cu mai mulți bani”, iar celălalt „cheltuieli reduse, cât mai puțini bani pentru Bruxelles”. Puteți ghici cu ușurință ce va atrage mai multe voturi și, apoi, ce riscă să se întâmple. După ce Parlamentul își va fi preluat funcțiile, îi va fi audiat pe toți cei 27 de noi comisari și vom avea o nouă Comisie, unele dintre propunerile noastre vor trebui modificate, iar Comisia va prezenta o nouă propunere. Vom fi din nou în aceeași situație și ne vom trezi în decembrie 2020 că nu am învățat nimic din greșelile de data trecută.
Acesta este motivul pentru care pledez în favoarea bunei guvernanțe: vom prezenta propunerea în luna mai, iar Președinția bulgară împreună cu prietenii noștri austrieci și români sunt invitați să o preia imediat și să o înscrie pe ordinea de zi a Consiliului European în timp util. Dacă vor începe să o discute în februarie și dacă propunerea va deveni o prioritate, după cum sperăm, vom putea încheia negocierile la Sibiu în mai 2019. Dacă reușim să facem asta, vom trimite un semnal puternic lumii întregi, și anume că Europa este capabilă să acționeze și chiar să obțină unanimitatea.
Așadar, iată mesajele principale: securitate, putere economică, competitivitate, solidaritate și sustenabilitate. Vom cheltui bani doar dacă putem demonstra că se produce o valoare adăugată. Tocmai în acest spirit vom solicita statelor membre să ne dea bani: ca să punem în aplicare politici cu o valoare adăugată europeană.
Read more ...